Stucatura Interioara

Restaurare

Stucatura Interioara

Stucul este un amestec foarte fin pe bază de ghips sau ciment folosit în arhitectură pentru învelirea și decorația pereților și tavanelor. Este folosit pentru a reda un aspect mai frumos suprafețelor brute ca betonul, lemnul sau metalul. Stucul lucid (Stucco veneziano sau Romano) se folosește cu diferite nuanțe pentru a reda imitația suprafețelor de marmură. Compoziția stucului variază foarte mult, datorită  utilizarii  termenului  de stucco, a unei denumiri generale și a diferitelor materiale specifice față de un singur produs.

 

 

Termenul “stucco„ exprimă ideea unui amestec de var mixt cu pudră de marmură în diferite proporții. Acest amestec a fost folosit în vechime atât ca strat de finisaj pentru operele  arhitecturale, pentru a imita textura marmurei,  cât și pentru modelarea elementelor decorative.
Utilizarea acestei tehnici decorative în lumea antică nu se baza doar pe descoperirile vechilor edificii ci se baza și pe relatările vechilor scriitori. În epoca romană amestecul folosit pentru realizarea decorațiunilor din stuc se folosea  pentru tencuială; diferența dintre o simplă tencuială și o tencuială cu stuc nu consta doar în proporțiile  materialelor ci consta și în prelucrarea lor. La sfârșitul secolului al XV-lea, redescoperirea antichității clasice va aduce și refolosirea completă a acestei tehnici și a materialelor antice; această redescoperire va dura pe toată perioada secolului al XVI-lea.

Elementele vechi de stucătură interioară găsite în clădire erau ornamente realizate din ipsos armat cu cânepă. Erau ornamente vegetale și geometrice, iar pentru a echilibra proporția planurilor au fost adăugate noi profiluri de stucatură specifice epocii, pe pereții laterali și pe tavane. Fiecare cameră are un profil diferit de stucatură privind modelele și mai ales asocierea dintre floral și geometric. O mare parte din stucatură prezentă este piesa orginală restaurată.

 

Procesul de restaurare a stucaturilor

Inițial s-a desprins piesa și s-a decapat vopseaua veche, apoi s-a lipit o placă de ipsos. Pentru zonele drepte s-au făcut sticluri, iar pentru cele cu modelaj s-au pus 2 cm de pământ după care s-a făcut un capac și ulterior, în locul pământului s-a turnat plastizer sau cauciuc siliconat astfel încât să se obțină matrița necesară multiplicării piesei. Pentru zonele cu profile s-au confecționat șabloane după vechiul model.

Elementele existente de stucatură s-au restaurat prin decapare. S-a aplicat soluție decapantă cu pensula, iar după 15-20 de minute s-a curățat stratul de vopsea veche. Procedeul a fost repetat pentru fiecare strat de vopsea astfel că 60% au fost curățate până la uleiul de in, iar la 40 % dintre ele nu s-a putut curăța ultimul strat de vopsea, lipsind stratul de ulei de în, deoarece vopseaua veche era impregnată în stucătură. S-au reparat fisurile, s-au înlocuit piesă cu piesă, iar în unele zone s-a refăcut glazura de ipsos de pe profile.

După reparații, stucatura a fost șlefuită și i s-au aplicat una sau două straturi de ulei de in și vopsea mată. O muncă într-adevăr migăloasă, dar care a redat partea de unicitate și din strălucirea de odinioară a casei. De subliniat faptul că atelierul de restaurare pentru stucaturile interioare și exterioare a fost amenajat chiar în interiorul clădirii sau în atelierul construit în curtea palatului .

 

Află mai multe detalii și despre cum au fost găsite sobele și restaurate cu mare grijă sau despre caramida veche de peste 100 de ani de culoare roșie aprinsă, găsită, scoasă la lumină şi creând unicitatea acestui palat, monument istoric, din centrul Bucureştiului.

 

Share on

Beta Version